A Letter to My Romanian Mother

letter-to-mom-robert-repta-brother-bear-blog.jpg

"My mom has a reputation for writing letters, though not the pen pal kind."

🇷🇴 Pentru traducerea Românească, derulați în jos.


I just sit in disbelief. My emotions are choked and I feel this uncomfortable knot in my throat when we talk. Part of it is from the pain, part of it from confusion, and part of it is just not knowing what the hell to say to my ultra-conservative Romanian mother anymore.

I recently received a letter in the mail tucked between the typical bills, Crate & Barrel ads and real estate agents that don’t understand that we’re not interested. The simple yet slightly crinkled envelope had my mother’s name and return address, but it wasn’t addressed to me. It was addressed to my husband, David.

I could feel my heart simultaneously beat quicker while plunging into the depths of my stomach. “Oh, God. Here we go.”

You see, much like so many others like me, being gay was not accepted by my big fat Romanian evangelical conservative family, including my mother. I’ve received text messages to “repent”, I’ve been slowly ostracized from the Romanian mega church I once attended in Arizona and was even called, “worse than animals” from a family member. I’ve since come to peace with God and discovered him/her/they in a beautiful new way, but the pain still lingers.

My mom has a reputation for writing letters, though not the pen pal kind. Her letters are retributive, abrasive, and self-righteous punches for whoever she feels is backsliding (for those not raised in the church, it means you’re sliding your way down to hell). She feels it's her moral duty to point out all the things that need to change. Of course, it's veiled under the guise of "love", but who is she kidding?

I open the hand-written letter, and in broken English she begins by throwing clobber passages from the Bible, then she moves into accusing him of mistreating and manipulating me, tells him that I belong with a woman, bridges to personal attacks on his character, and crescendos with a message of “repent or go to hell.”

I was fuming mad insomuch that for dinner I made a big bowl of Mac n’ Cheese for dinner and ate my feelings.

How do I respond to something like this? I can’t just say “screw you” and cut her out of my life for good - I don’t believe in that.

Some of my friends have said, “but she’s your mother” and to give her more time to adjust. I get that, but I can’t have her put psychological stress and tension on me and my husband’s relationship. Other friends said that I should cut her off completely, but I’m an incurable optimist. I still think one day the three of us will go shopping, go see shows on Broadway, and celebrate holidays together without any awkwardness or hidden agendas.

So what do I do?

After wrestling with the situation for about a month, I write her a letter back – after all, I am my mother’s son and have perhaps inherited the skill of wielding my words.

My letter wasn’t mean, but it was driven by intent. Line by line I took on every one of her comments and addressed them. I spoke freely about how her comments toward my husband made me feel, and I clearly laid down ground rules of what is not acceptable. There should be no excuse or confusion anymore. In my letter I write in part:
 

Your Christianity has nothing to do with Christ. You build a religion that looks nothing like the love of God. Your religion is more important to you than David and I. It’s easier for you to throw us into hell than to see that your theology is wrong. I no longer have a way to to get to you to understand because you’ve built a wall around your heart and around your mind.

The situation you put me in is not easy, and it hurts me to say these things but they need to be said. I cannot tolerate it anymore. It hurts the way you treat us.

Understand however that I still love you, I don’t hate you whatsoever, and I want you to be part of our lives, but not in your current state. You need to show the same love to David as you show me. And if not, at least the love of God. I hope one day you will have love and respect for us both, and we can be a family together. But until then, you need to demonstrate that you’re trying and that you’re truly sorry.

It’s not easy. It’s painful. It’s difficult. And I know somewhere a certain group of people see me as this horrible person and my mom as the victim. There is nothing I can do to change that. But what I can do is choose the people around me: people that will support us, people that will empower us, people that will share their stories, and feel our pain. It's the people you surround yourself with that know you the best. Not your social media accounts, not gossipers or people across the country who heard "this and that" about you. The only ones that matters are God and the friends you break bread (and wine/cocktails) with. Why? Because we are perfectly and wonderfully made, and not a mistake.

 
robert-von-repta-caro.png
 

"Mama mea are reputatia de a scrie scrisori, dar nu asa ca dintre prieteni"


Șed și nu îmi vine să cred. Emoțiile mele sunt sufocate și simt acest nod înconfortabil în gât când vorbim. O parte vine de la durere, o parte de la confuzie, iar o parte câ nu mai știu ce să spun mai mult mamei mele ultra-consevatoare.

Am primit recent o scrisoare prin poștă ascuns printre lucruri obijnuite, bill-uri, reclame de la Crate & Barrel și agenții care vind case și nu înțeleg că nu suntem înteresați. Plicul simplu, dar puțin șifonat, avea numele și adresa de întoarcere a mamei mele, dar a fost adresată mie. A fost adresată soțului meu, David.

Puteam să simt inima mea bătând mai repede, și în acelaș timp parcă pica în adâncurile stomacului meu. "O, Doamne. Acum începe."

Ca să înțelegeți, la fel ca mulți alții ca mine, a fi gay nu a fost acceptat de familia mea românească mare, evanghelică, conservatoare, inclusiv mama mea. Primeam mesaje text să mă "pocăiesc", am fost încet ostracizat de la biserica mare română din Arizona unde am fost membru, și am fost chiar chemat "mai rău decât animale" de la un membru al familiei. De atunici am făcut pace cu credința mea în Dumnezeu și L-am descoperit într-un mod nou și frumos, dar durerea încă mai persistă.

Mama mea are reputație de a scrie scrisori, dar nu modul așa între prieteni. Scrisorile ei sunt lovituri retributive, abrasive și pioase la oricine care crede că cade din credință și înspre focului veșnic al iadului. Ea consideră că este datoria ei morală să sublineze toata lucrurile care trebuie schimbate. Desigur, este mascat în forma de "dragoste", dar nu păcălește pe nimeni.

Deschid scrisoarea scrisă de mână și în engleza pe cum știe ea, și începe să aruncă anumite pasaje din Biblie, apoi se îndreaptă spre acuzarea că mă maltratează și mă manipulează, îi spune că eu trebuie să fiu cu o femeie, accelerează cu atacuri personale asupra caracterul lui, și în final termină cu un mesaj de "pocăieștete sau mergi în iad."

Am fost așa de furios încât pentru cină am făcut o oală mare de Macaroni and Cheese pentru ca să-mi manânc emoțiile.

Ce să fac?

După ce m-am luptat cu situația de aproximativ o lună, scriu o scrisoare înapoi - la urma urmei, sunt fiul mamei mele și am moștenit probabil talentul acest de a scutura cuvintele ca o sabie.

Scrisoarea me nu a fost răutăcios, dar a fost scrisă cu intenție. Linie cu linie am luate toate comentăriile ei și le-am adresat. Am scris în mod liber despre felul în care comentăriile ei față de soțul meu mă făceau să mă simt, și am stabilit în mod clar reguli de bază ale ceea ce nu este acceptabil. Nu are mai trebuie să existe nici o scuză sau confuzie. În scrisoarea me scriu în parte:

Crestinismul tau nu are mimic dea-a face cu Christos. Construiesti o religie care nu arata nimic ca dragostea lui Dumnezeu. Religia ta este mai importanta pentru tine decat David si eu. E mai usor pentru tine sa ne arunci in iad decat sa vezi ca teologia ta este gresita. Nu mai am cum sa ajung la tine sa intelegi, pentru ca ai construit un zid in jurul inimii tale si in jurul tau.

Situatia in care mai pus nu este usor, ma doare sa spun aceste lucruri, dar trebuie sa fie spus. Nu mai pot sa o tolerez. Ma doare modul in care ne tratezi.

Intelegeti totusi ca inca te iubesc, nu te uresc nicidecum si vreau sa fii parte din viata noastra, dar nu in starea ta acuma. Trebuie sa arati aceeasi dragste lui David, asa cum mi-ai aratat mie. Si daca nu, cel putin dragostea lui Dumnezeu. Sper ca intr-o zi veti avea dragoste si respect fata de noi ca sa putem fi o familie impreuna. Dar pana atunci, trebuie sa demonstrezi ca incerc,i si ca iti pare rau.

Nu e ușor. E dureros. Este dificil. Și știu undeva că un anumit grup de oameni mă văd ca pe o persoană groaznică și pe mama mea ca victima. Nu pot să fac nimic să schimb gândirea lor. Dar ceea ce pot face este să aleg persoanele din jurul meu: persoane care ne vor sprijini, persoane care ne vor împuternicii, persoane care vor împărtăși viața lor și vor simți durerea noastră. Persoanele cu care vă încojurați vă va cunoaște cel me bine. Nu conturile de pe social media, nu bârfitorilor sau oamenii din altă țară care au azuit nu știu ce despre tine. Singurii care contează sunt Dumnezeu și prietenii cu care mâncăm și bem. De ce? Pentru că suntem perfect și minunat creat, și nu o greșeală.