Mom, We Need to Talk, Part 2

It's been nearly a month since I read the letter to my mom. Since then we've haven't had any interactions with the exception of occasional Bible verses usually themed around turning from my "evil ways". Even so, I still think of her every day - I miss my mom.

Mother's Day just passed and I thought of what to do. Do I call and talk to her? Do I ignore her? We had already offered to take her out for Mother's Day, but she declined the invitation. I wasn't sure of how to handle the situation. I just knew that I could no longer separate my life from David's in order to please her, or to let her live in a false reality.

Mother's Day weekend happened to fall on the same weekend we were celebrating my fiancé's birthday. I planned a surprise weekend getaway to celebrate, but I was a ball of emotions, and so was David. On one hand we were having a wonderful birthday vacation, but on the other hand, seeing all of the Mother's Day promos inflicted occasional stings. David's mother passed away years ago, and mine was refusing to be part of our lives.

Whats worse? To have a mother that has passed away that would have accepted you,
or one that's alive that refuses to be part of your family? 

I made the decision to message her wishing her a happy Mother's Day, but in doing so, making sure she understood the well wishes came from both of us. I used a selfie of us we had recently taken, put a filter on it, and wrote "Happy Mother's Day from Robert & David" on the picture.

Her reply was tough to swallow. She thanked me for thinking of her, that she cried all the way home from church, and couldn't believe that her only son had abandoned her and didn't care about her.  

On one hand I felt for her and understood where she was coming from, but on the other hand I felt frustration because we've invited her over many times, and told her multiple times that we love her, and want her to be part of our lives. What else could I do, I felt like I was talking to a brick wall. The following reply was articulated from both David and I: we didn't abandon you. If you would just open your heart and mind, you would realize that God is giving you a family that loves you and welcomes you. We love you and want you to spend time with us.

I have yet to receive a response. 

Part of the frustration comes from repeating myself over and over again, only to find that she defaults back to the ideas she has in her head, and won't budge. What am I supposed to do? People I have spoken to have made two general suggestions: cutting her off completely until she learns to accept me, or, don't cut her off and hopefully she'll come around.  I've decided to blend the two in to a hybrid: limit my contact with her, making sure anything we do involves the three of us until she starts to respect our relationship. I don't even need her to understand and fully accept just yet, I don't believe in cutting off family at a snap of a finger. I just want her to respect  and love both of us both unconditionally. If she continues to separate me from him, I will have to politely step back and away, again.

Is this the best solution? Who knows. All of us make decisions with the information we're provided. As humans, we can only do so much, and then we pray and let God work on a deeper level. I think that is the best solution: pray in love and continue on.


A trecut aproape o lună de când am citit scrisoarea la mama mea. De atunci, na-m avut nici o interacținue cu cu ea, cu excepția unor versete biblice ocazionale, care de obicei a avut tema de să mă ˝întorc de la căile mele rele.˝ Oricum, mă gândesc la ea în fiecare zi. Mi-e dor de mama mea.

Ziua Mamei tocmai a trecut, și m-am gândit ce să fac. S-o sun și să vorbesc cu ea? S-o ignorez? Deja am invitat-o să vină la masă pentru Ziua Mamei, dar a refuzat. N-am știut cum să tratez situația. Tocmai am știut că nu mai puteam separa viața mea de la David, numa să-i fac pe plac și s-o las să trăiască într-o realitate falsă.

Sa întâmplat să cadă Ziua Mamei în același timp când trebuia să sărbatorim ziua logodnicului meu. Am planificat o vacanță surprisă, dar eu și David am fost plin de emoții. Pe de o parte noi aveam o vacanță minunată, dar pe de alaltă parte, văzând toate reclamele pentru Ziua Mamei, a provocat înțepături ocazionale. Mama lui David a murit cu ani în urmă, iar a mea refuză să facă parte din viața noastra.

Cei mai rău? Să ai o mamă care a trecut din viață știind ca te-ar accepta,
sau o mamă care este în viață, dar refuză să fie parte din familia ta?

Am luat decizia să trimit un mesaj, să dorim o zi fericită cu ocazia sărbărorii Ziua Mamei, asigurând că înțelege ca vine de la amândoi. Am folosit o poză de noi care am luat-o mai recent, am pus un filtru pe ea, și am scris ˝Happy Mothers Day de la Robert & David˝ pe poză.

Râspunsul ei a fost greu de înghițit. Ea mi-a mulțumit pentru că m-am gândit la ea, că a plâns tot drumul acasă de la biserică, și nu putea să creadă că singurul ei fiu a abandonat-o și nui pasă de ea.

Pe de o parte am înțeles cum se simte, dar pe de altă parte m-am simțit frustrat pentru că de multe ori am invitat-o la noi acasă, am spus de multe ori că o iubim, și că vroiam să fie parte din viața noastră. Ce altceva aș putea să mai fac? Simt că parcă vorbesc cu un perete. Următoarea răspuns a fost din partea noastră: Noi nu te-am abandonat. Dacă numai ați deschide inima și mintea voastră, v-ați da seama că Dumnezeu îți oferă o familie care vă iubește și vă întâmpină. Noi vă iubim, și dorim să petreceți timp cu noi.

Încă n-am primit răspuns.

O partre din frustrațea mea vine de la faptul că tot repet acelaș lucru, numă să văd că iară se duce la ideile pe care le are în capul ei. Ce să fac? Oamenii cu care am vorbit au dat două sugestii generale: să tai pe ea afară din viața mea complect până mâ acceptează, sau, să țin legătura cu ea cu speranța că mă acceptează. M-am decis să amestec cele două întrun hibrid: să limitez contactul cu ea, asigurând că tot ce facem include pe noi trei, și respectă relația nostră. Nici nu trebuie să accepte sau să înțeleagă încă, nu cred în a separa o familie la o clipeală de ochi. Doresc numa să ne respecte și să ne iubească necondiționat. Dacă ea încearcă să desparte pe mine de el, va trebui să mă depart de ea doar pentru o perioadă. Este aceasta cea mai bună soluție? Cine știe. Toți luăm decizii cu înformațiile pe care le avem. Ca oameni, putem face puțin, și apoi trebuie să ne rugăm și să lăsăm să lucreze Domnul la un nivel mai adânc. Cred că asta este soluția cea mai bună: să ne rugăm în dragoste și să continuam să mergem tot înainte.