Mom, We Need to Talk, Part 1

It's been a struggle for some time now to help my mom come to terms that I'm both gay, and a Christian who just so happens to be in love and is getting married to the most wonderful man anybody could ask for. That is why I've decided to write her a very difficult, personal letter. I've also decided to make this personal letter public, as an open letter for all mothers who can't seem to accept their child the way God made them. May it strike a cord in each of their hearts, to help them understand that we need them to love us unconditionally.

I didn't mail it to her, but in stead I sat her down and read it to her. This first part of the article will focus on the letter I read, and in the second part coping the response. 

Dear Mom,
It is with great regret that I write this letter. As you can imagine, I am very hurt with the way you have treated me and my fiancé. First and foremost, I want to make it clear that I don't believe in severing ties with family. I believe in a healthy family that loves each other, respects each other, and genuinely shares in each other's interests. But sometimes I'm forced to make decisions if I feel harassed, threatened, or am shown complete disrespect. I had made the decision a long time ago to have a little more patience with you in hopes that you'll turn around, in hopes that you'll attend our wedding and share in my/our joy.
For a long time, almost every week, I've been coming to visit you for dinner, because you won't come have dinner with us. I sit there, eating your food in silence wanting to tell you about everything wonderful that's going on, but all you do is talk about your life in an attempt to ignore mine. When we want to give you gifts, you tell me, "I'll accept it from you, but not from him." You judge him making him look like the villain, without even trying to get to know him. We would have good, passionate conversations about bridging faith and sexuality, only to find that you've defaulted to square one, and consciously choosing to be ignorant.
It doesn't matter to you that it hurts me inside the way you treat me and David. It doesn't matter that I'm the happiest I've ever been because in your mind you'll pray the gay away, I'll turn straight, and get married to the girl of your dreams. You are so trapped in to what others think about you, that you've allowed it to cripple your life. You've absorbed and hold fast to false religious teachings handed down to you, that it has made your mind numb. You've built a wall around your heart, that I cannot reach through.
I grieve inside, not because I'm depressed, but because you don't love and accept me the way I am. God isn't standing between you in me, it's your religion. So many others are happy for me except you. Old friends I see all say the same thing – that I once seemed lonely and depressed, and now look happy and relaxed.
I am not going to try to convince you any further, I have done all I can to help you understand. I have been more than patient with you. That is why it is now your decision. To love me and David unconditionally, to come over for dinners, go shopping, talk and laugh - to be a family. A family not just by blood and legal documents, but through a healthy, intimate relationship. I love David with all my heart, and he loves, respects, and supports me with all of his heart. Any mother would be happy to have him as a son-in-law.
I'm sorry to say this, but I cannot come over for any more dinners or separate my life from his when I speak to you. Mom, please understand that I love you, and will always love you. Won't you love us unconditionally?
Your only son, 
Rob

Mi-a fost greu de muilt timp să explic la mama mea că sunt un creștin gay care e îndrăgostit cu un om minunat. De aceea am decis să scriu o scrisoare dificilă și personală. În acelaș timp, am decis să fac scrisoarea asta personală, public pentru toate mamelor care numa nu poate accepta pe copilul lor, așa cum ia făcut Dumnezeu. Sper că scrisorea asta să lucreze la inimile lor, să înțeleagă că noi ne trebuie o iubire necondiționată. 

Nu am trimis scrisoarea prin poștă, ci am citit-o. Prima parte acestui articol se va conentra pe scrisoarea pe care am scris-o, iar in a doua parte, urmeză răspunsul primit. 

Dragă Mamă,
Cu mare regret scriu această scrisoare. După cum vă puteți magina, sunt foarte rănit cu modul în care ai tratat pe mine și logodnicul meu. În primul rând, vreau să fac clar că eu nu cred că fimilia trebuie să rupă legătura pentru fiece. Cred într-o familie sănătoasă, care iubește, respectă, și împărtășește împreună. Dar, uneori, sunt obligat să fac decizii în cazul în care mă simt hartuit, amenințat, sau arătat o lipsă de resepct. Cu mult timp în urmă am luat decizia să am mai multă răbdare cu tine cu speranța că vei schimba crezul, și că veți participa la nunta noastra cu bucurie.
Pentru o lungă perioadă de timp, aproape în fiecare săptămână, am venit să te vizitez și să avem masă împreună, dar tu niciodata nu vi la masă cu noi. Stau acolo, mâncând în tăcere dorind să-ți spun despre toate lucrurile din viața mea, dar tot ce faci e să vorbești despre viața ta, ca să ignorezi viața mea. Atunci când vrem să-ți dăm cadouri, îmi spui: O să-l accept de la tine, dar nu de la el. Judeci pe el în mod negativ, fără macar să incerci să-l cunoști. Noi am avut conversații bune și pasionate despre credință și fiind gay, numa să mă trezesc că iara ai luat-o de la început, alegând să fi ignorantă.
Nu contează pentru tine că mă doare înlăuntrul meu modul în care tratezi pe mine și David. Nu are importanță că eu sunt cel mai fericit de nu știu când, pentru că în mintea ta, te vei ruga să nu mai fiu gay, și mă voi însura cu fata visurilor tale. Ești prins în-tro capcană unde îți pasă numa de ce cred alții despre tine, și ai lăsat să infirme viața ta. Ai abosrbit învățăturile religioase false date ție, și ții de ele în așa fel ca ți-a făcut mintea ta să nu simtă. Ai construit un zid în jurul inimii tale, pe care nu pot ajunge prin ea. Mă doare în lăuntrul meu, nu pentru că sunt depresionat, doar pentru că nu mă iubești așa cum sunt. Nu Dumnezeu stă între mine și tine, ci religia ta. Așa de mulți sunt ferecițti pentru mine cu excepția de tine. Prietenii vechi care mă vâd tot spun același lucru: că odată am apărut singur și depres, dar acuma arăt fericit și relaxat.
N-o să mai încerc să te conving, am făcut tot ce am putut pentru ca să înțelegi. Am avut multă răbdare cu tine. Din acest motiv este acum decizia ta. Să iubești pe mine și David necondiționat, să vi la noi la masă, să mergem la cumpărături împreună, să vorbim, să râdem - să fim o familie. O familie nu doar prin sânge sau documente, ci printr-o relație sănătoasă, intimă. Iubesc pe David cu toată inima mea, și el mă iubește, mă respectă, și mă sprijinește cu toată inima lui. Orice mamă ar fi fericit să-l aibe pe el ca ginere.
Îmi pare rău să spun asta, dar eu nu mai pot veni la tine la masă, sau să-l separ pe el în conversaștile noastre. Mamă, te rog să înțelegi că eu te iubesc, și te voi iubi mereu. Nu vrei să ne iubești și pe noi, necondiționat?
Cu drag, singurul tău fiu,
Rob